Subiectul SUV-urilor in randul constructorilor de
masini supersport este mai rau ca o telenovela: ai impresia ca nu se mai
termina.
Asa se face ca zilele acestea Lamborghini s-a aflat in atentia lumii
dupa ce prin presa a inceput sa circule zvonul legat de dorinta italienilor de
a reveni in segmentul autovehiculelor tot-teren.
Intradevar, dupa ce mai intai
Ferrari, apoi Alfa Romeo si chiar Maserati au tinut prima pagina a
publicatiilor dupa niste zvonuri asemanatoare, dar care nu s-au confirmat
niciodata, e greu de crezut ca Lamborghini va lua macar in calcul posibilitatea
fabricarii unui SUV. In special daca ne gandim la rateul din urma cu nici 2
decenii – ma refer aici la monstrul LM002, care a fost produs intre anii
1986-1993 -, destul de proaspat atat in constiinta conducerii marcii italiene,
cat si a umanitatii.
De data aceasta, insa, se presupune ca italienii au
invatat din greselile trecutului, astfel ca ar putea folosi o platforma tehnica
deja consacrata, si nu oricare ci chiar platforma noului Volkswagen
Touareg. Dar asta inseamna ca dimensiunile si formele namilei lansate in 1986
nu isi mai au locul in caietul de sarcini al designerilor companiei din Sant'Agata.
In ceea priveste motorizarea, zvonurile vorbesc despre agregate V10 sau V8,
insa nu este exclusa nici posibilitatea instalarii unui V12 sub capota SUV-ului
italian.
Proiectul ar putea ramane pentru totdeauna la naftalina, dar sunt
sigur ca numai gandul la un SUV Lamborghini pe o platforma de Touareg i-au
provocat frisoane lui Porsche Cayenne.